←Capitolul 29 | Biblia (Vechiul Testament, Cartea lui Iov, Capitolul 30) Iov plânge nenorocirea lui. |
Capitolul 31→ |
- Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele.
- Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată?
- Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mânţcau rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi jalnică.
- Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr.
- Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi.
- Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor.
- Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi.
- Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară!
- şi astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.
- Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!
- Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură.
- În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi.
- Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace şi nimeni nu le este stavilă.
- Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se tăvălesc.
- Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor.
- Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind.
- Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de odihnă.
- Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină şi mă strânge de gât ca gulerul cămăşii.
- Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi cu cenuşa.
- Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu mă vezi.
- Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti.
- Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.
- Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
- Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.
- N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
- Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul.
- Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
- Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat.
- Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii.
- Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri.
- Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor.
▲ Începutul paginii. |