←Capitolul 23 | Biblia (Vechiul Testament, Cartea lui Iov, Capitolul 24) Despre rânduiala lui Dumnezeu cea tainică, dar dreaptă; pentru nefericirea celor drepţi şi fericirea celor păcătoşi. |
Capitolul 25→ |
- De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
- Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
- Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei.
- Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă.
- Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii.
- Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
- Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veşmânt să se apere de frig.
- Ploaia repede din munţi îi udă până la piele şi în loc de adăpost strâng în braţe stâncile.
- Cei dintâi smulg pe orfan de la ţâţă şi iau zălog haina săracului.
- Şi săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi de foame, duc în spinare snopii.
- La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri şi tânjesc de sete.
- În cetate, muribunzii se vaită şi sufletul celor răniţi cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
- Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei.
- Ucigaşul se scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi nevoiaş şi jefuieşte.
- Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu mă vede nici ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe faţă.
- Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele şi intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă,
- Iar când vine dimineaţa, parcă ar fi pentru ei umbra morţii. Când zorii strălucesc, toate spaimele morţii dau peste ei.
- Nelegiuitul pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată via lui.
- Precum seceta şi arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuinţa morţilor pe păcătoşi.
- Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac.
- Ei chinuiau pe femeia stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă.
- Dar Cel ce, prin puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se ridică răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin stăpâni pe viaţa lor.
- El îi lasă să se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor.
- Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba, când o coseşti şi ca spicul ierbii s-au veştejit.
- Dacă ziceţi că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi cine va spulbera cuvântul meu?"
▲ Începutul paginii. |